Servicii sociale pentru cetățenii raionului

   În cadrul Direcției  Asistență Socială și Protecția Familiei (DASPF) a Consiliului raional Rezina sunt dezvoltate și prestate un șir de servicii, rezultatele cărora servesc drept garant al protecției și securității sociale a cetățenilor din raion.    Astfel, în perioada anului 2018, prin intermediul DASPF, au fost acordate următoarele ajutoare financiare și prestații prevăzute de legislația în vigoare:   1. Din mijloacele...

Directorii-adjuncți din instituțiile de învățământ, în ședință de lucru

   Recent, în sala de ședințe a Consiliului raional Rezina, șeful Direcției Învățământ, Tineret și Sport, Lilia Lazari, a organizat o ședință de lucru cu directorii-adjuncți din instituțiile de învățământ din raion, aproximativ 30 la număr.    Temele abordate au fost stabilite în conformitate cu politicile educaționale din sistemul național de învățământ, iar materialele propuse celor prezenți au fost...

Tineri din Gimnaziul Saharna Nouă au participat la Gala Tineretului Ortodox

   În ziua de duminică, 10 februarie curent, un grup de elevi ai instituției noastre de învățământ a participat la "Gala Tineretului Ortodox", ediția a treia.    La Biserica "Întâmpinarea Domnului" din incinta Universității de Stat din Moldova au venit tineri ortodocși din diferite colțuri ale Republicii Moldova, care s-au adunat pentru a participa la un eveniment de totalizare a rezultatelor unui an de activitate, de mărturisire și...



Primul punct de asistență medicală urgentă din acest an, inaugurat în satul Pripiceni-Răzeși

     La începutul anului pe stil vechi, mai exact - la data de 14 ianuarie curent, în satul Pripiceni-Răzeși din raionul Rezina a avut loc un eveniment important - inaugurarea punctului de asistență medicală urgentă prespitalicească (PAMU). Serviciul va acorda asistență medicală pentru aproximativ 10000 de locuitori din 8 localități ale raionului (Pripiceni-Răzeși, Pripiceni-Curchi, Pereni, Peciște, Meșeni, Ignăței, Trifești și Gordinești).

     Evenimentul s-a produs în prezența deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, Boris Golovin, șefului Direcției Asistență Medicală Primară, Urgentă și Comunitară al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Tatiana Zatâc, vicedirectorului Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, Alexandru Ghidirimschi, vicedirectorului Logistică a Centrului Național de Asistență medicală Urgentă prespitalicească, Vasile Cucu, președintelui degrevat al raionului Rezina, Eleonora Graur, primarului de Pripiceni-Răzeși, Iacob Frunză, șefului Centrului de Sănătate Rezina, Silvia Popov, și șefului Centrului de Sănătate Pripiceni-Răzeși, Aurel Guzun.

     Startul sărbătorii l-au dat elevii de la Gimnaziul comunei Pripiceni-Răzeși, care au ținut să colinde, să ureze și să semene toți oaspeții prezenți, dorindu-le sănătate, un an bogat și prosper în toate, ei fiind răsplătiți cu daruri dulci.

     Apoi, cu un cuvânt de felicitare, Alexandru Ghidirimschi, vicedirectorul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, a menționat că este bucuros să asiste la inaugurarea unui nou punct de asistență medicală urgentă, fiind sigur că se va îmbunătăți operativitatea de intervenție, oamenii beneficiind de servicii de calitate.

     Sediul PAMU Pripiceni-Răzeși a fost complet renovat, mobilat și conectat la toate utilitățile. De asemenea, a fost construit și un garaj pentru cele două ambulanțe, care urmează să satisfacă necesitățile serviciului de asistență medicală urgentă. Astfel, cheltuielile pentru amenajarea noului punct medical de urgență au ajuns la 1,6 milioane de lei, bani oferiți din bugetul de stat și de Compania Națională în Medicină.

     Tatiana Zatâc, șefului Direcției Asistență Medicală Primară, Urgentă și Comunitară a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a apreciat mult că acest centru s-a deschis anume în satul Pripiceni-Răzeși și că va fi de mare folos și cetățenilor din localitățile adiacente. În respectivul punct de asistență medicală urgentă va activa o echipă profesionistă, care va sta la straja sănătății locuitorilor. Doamna Zatâc a mai accentuat că este foarte important ca personalul să își execute bine activitatea, dorindu-le să fie cu toții sănătoși și operativi la orice solicitare.

     Potrivit oaspeților, PAMU Pripiceni-Răzeși este primul punct dat în exploatare în acest an. În anul trecut au fost lansate 25 de puncte, cu condiții bune de activitate pentru echipele de urgență.

     Președintele degrevat al raionului Rezina, Eleonora Graur, apreciază mult această investiție în raionul nostru, mai ales că s-au creat noi locuri de muncă. A mulțumit Parlamentului, Guvernului și Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a Republicii Moldova pentru susținere. Și deoarece evenimentul a avut loc într-o zi semnificativă de Sfântul Vasile, le-a dorit tuturor sănătate, liniște sufletească și pace în case. La fel, a accentuat că, chiar dacă a fost deschis acest punct în localitate, să fie solicitat cât mai rar. Membrilor colectivului le-a urat să profite din plin de condițiile create și să primească satisfacție de la munca pe care o vor face, îndemnându-i să demonstreze o atitudine respectuoasă față de oameni, deoarece atitudinea contează mai mult decât serviciile propriu-zise. La final, a menționat că își dorește ca lucrurile bune să continuie în raionul Rezina și anul 2019 să fie unul rodnic pentru toată lumea.

     La rându-i, primarul de Pripiceni-Răzeși, Iacob Frunză, a spus că satul lor este unul norocos, deoarece s-a deschis acest punct. A mulțumit tuturor celor care s-au implicat în proiect ca acesta să capete viață, accentuând că speră la mai puține decesuri și mai multe nașteri, iar grădinițele să fie pline de copii.

     În substația din Pripiceni-Răzeși vor activa 13 angajați.

     Svetlana Sapaniuc, șeful AMU a substației Rezina, a vorbit despre faptul că până în prezent, locuitorii raionului erau deserviți în totalitate de echipele de la Rezina. Odată cu deschiderea acestui punct în satul Pripiceni-Răzeși, pe lângă faptul că s-au creat locuri noi de muncă, oamenii vor primi și asistență medicală de urgență prin reducerea timpului de ajungere la solicitare.

     Potrivit deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, Boris Golovin, conform graficului de dezvoltare a Serviciului de urgență, care a fost adoptat în anul 2006, lucrurile s-au îmbunătățit, deoarece Punctul de Asistență Medicală Urgentă prespitalicească (PAMU) din satul Pripiceni-Răzeși este al 37-lea inaugurat de când activează Guvernul Filip. La fel, a ținut să accentueze că în anul precedent au fost procurate 109 ambulanțe, iar în luna martie curent urmează să se achiziționeze încă 180 de automobile noi pentru serviciul de urgență, care au drept scop să ofere servicii de calitate pentru toți oamenii din țară.

     Cei mai mulțumiți de lansare sunt cetățenii din localitățile beneficiare, astfel fiind siguri că ambulanța de acum în colo va ajunge mai rapid la pacienți.

     Din numele tuturor locuitorilor, Vera Platon, originară din satul Pripiceni-Răzeși, a mulțumit pentru acest proiect necesar tuturor cetățenilor, îndemnând oaspeții ca și în continuare să existe o conlucrare frumoasă și să fie mereu alături de oameni.

     De menționat, că în raionul Rezina locuiesc în jur de 50 de mii de oameni. Aceștia beneficiază de servicii medicale de urgență, oferite în cadrul punctelor de asistență din Rezina, Cuizăuca și Pripiceni-Răzeși.

Iuliana POPA-CRUDU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acasă

În sus